Fiecare om, atunci când își construiește casa vrea ca acoperișul să fie traininc, să-l apere de precipitații și să nu aibă scurgeri nedorite. Dar cum trebuie montat corect un acoperiș astfel încât, cu timpul, să nu apară probleme? Pentru aceasta, procesul de montare trebuie să urmeze reguli clar stabilite. Unele dintre cele mai problematice elemente ale acoperișului sunt hornul, bordura fronton și doliile. Nu putem să abordăm toate cele trei subiecte imediat, așa că o să începem cu instrucțiuile cum trebuie să fie montat corect hornul.
Hornurile sunt de diverse tipuri, dar astăzi vom aborda subiectul montării hornului pentru un acoperiș cu țiglă metalică. Atunci când e montat deja lemnul, înainte de a începe montarea țiglei metalice trebuie să fie pregătite hornurile. Pentru aceasta avem nevoie de un racord perete interior cu dimensiunea de 140x140 mm și este îndoit la 900. Partea racordului care este fixată de construcția de lemn este îndoită la 30mm și are o bordură pentru oprirea apei, iar partea rămasă este fixată de perete. Racordurile interioare trebuie să fie montate începând de jos. Pentru aceasta panoul de țiglă metalică este plasat în partea de jos a hornului. Peste acest panou trebuie să fie montat racordul perete, apoi la fel sunt acoperite toate marginile hornului. Acest lucru trebuie făcut pentru a asigura prelingerea apei de pe racord perete pe panoul de țiglă. Nu toți montează racordul perete interior, iar acest lucru este o greșeală, deoarece apa sau zăpada, în absența racordului perete interior nimerește pe peliculă și acest lucru, pe termen lung contribuie la putrezirea lemnului. În absența peliculei, apa nimerește în casă.
Peste racordul perete interior este montat alt panou de țiglă metalică, iar peste acest panou este montat racordul perete exterior. Aceasta este de asemena unghiulară și are dimensiunea de 112x112 mm. O parte a acestea este făcută sub formă de regletă jgheab. Cea de-a doua parte este îndoită la capăt cu 20mm. Racordul este fixat cu dibluri, iar cea de-a doua parte este fixată cu șuruburi de panoul de țiglă metalic. De asemenea, între racord și țiglă metalică trebuie să fie montat un compactor care va reține zăpada.
Acestea sunt principalele reguli de acoperire a hornului, dar există și excepții. De exemplu, dacă hornul este amplasat lângă coamă, racordul interior poate să nu fie amplasat. De asemenea, în loc de racordul perete interior poate fi montat o fâșie plană tăiată pe bucăți și amplasată din toate părțile hornului. Atunci când hornul este acoperit cu tablă plană, atunci racordul perete interior este amplasat sub foaia de tablă plană și este fixat prin șuruburi. În concluzie, există diverse variații, pentru fiecare horn trebuie să fie realizate operațiuni suplimentare, sau trebuie abordat un pic diferit. Sfatul nostru este să apelați la specialiști cu experiență în domeniu. Dacă nu aveți posibilitatea, informați-vă și monitorizați personal procesul. Există mulți montatori care nu cunosc și fac greșeli la aceste operațiuni. Unii însă doresc să termine lucrul cât mai repede și nu atrag atenția la toate detaliile.