1. Montajul țiglei metalice dublu-modulare se face după ce jgheaburile au fost instalate.
  2. Se începe cu montarea șorțului de streașină, element care asigură preluarea condensului de sub țiglă, în jgheab. În plus, acesta protejează și împotriva pătrunderii apei sau a zăpezii în spațiul dintre jgheab și pazia frontală.
  3. Folia anticondens este o membrană obținută prin laminarea fibrelor de propilenă care susține până la 2m coloană de apă. Folia se așează orizontal, paralel cu streașina. Suprapunerile orizontale vor fi de minim 150mm. Pentru o etanșare optimă se recomandă lipirea foliei cu bandă dublu-adezivă. Folia se întinde peste șorțul de streașină și peste paziile laterale ca picăturile de apă să se prelingă în jgheab.
  4. Pentru realizarea procesului de șipcuire se recomandă folosirea șuruburilor pentru lemn (holz-șuruburi). Folia se fixează cu ajutorul contrașipcilor verticale care se montează de-a lungul căpriorilor, la o distanță de 600-800mm. Pentru un montaj sigur al țiglei dublu-modulare, șipca trebuie să aibă următoarele dimensiuni: 30mm înălțime și 50mm lățime.
  5. Șipcile orizontale sunt amplasate la o distanță de 350mm, începând de la streașina acoperișului. Primul interval va fi mai mic (250mm sau aproximativ 1/3 din diametrul jgheabului) deoarece panoul de țiglă trebuie să depășească muchia șorțului de streașină cu ≈5 mm. Șipca suport pentru cârligele de jgheab și pentru șorțul de streașină va fi realizată dintr-o scândură de 30x150mm.
  6. Pe prima șipcă orizontală se montează un element din tablă numit șorț de mascare. Aceasta este utilizat pentru a reda acoperișului un aspect estetic și pentru evita situația în care prima șipcă poate fi vizibilă.
  7. Pe părțile laterale se instalează elementul numit fronton interior sau în anumite situații racordul la calcan. Acesta are ca scop protejarea acoperișului de pătrunderea sub țiglă a picăturilor de ploaie sau zăpadă.
  8. Se fixează PPT-urile (piesele de prindere țiglă) pe elementul de tablă de pe prima șipcă, la o distanța de 365mm unul față de celălalt. Aceste elemente sunt utilizate pentru fixarea în șuruburi a primului panou de țiglă metalică.
  9. Montajul țiglei metalice Umbrella dublu-modulare se efectuează de la dreapta la stânga, de la streașină înspre coamă. Primul panou de țiglă este fixat în primă etapă în 3 șuruburi de aceiași culoare, orientate orizontal și situate în partea de jos a panoului.
  10. Partea superioară a panoului de țiglă se prinde în câte 4 șuruburi orientate vertical, fixate în șipca orizontală prin intermediul unor urechi decupate în timpul procesului de fabricație. Suprapunerea celor două panouri face ca aceste șuruburi să nu fie vizibile, evitând astfel probabilitatea infiltrării de apă la interior și oferind un design uniform acoperișului.
  11. Al doilea panou de țiglă dublu-modulară se suprapune peste panoul deja amplasat și se fixează prin intermediul a 3 șuruburi în partea inferioară și a 4 șuruburi în partea superioară. La locul de îmbinare a patru panouri de țiglă este utilizat încă un șurub orizontal.
  12. Pentru etanșarea finală, pe lateralul acoperișului se fixează bordura fronton, prinsă în șuruburi orizontale pe pazie. Deși nu au fost menționate următoarele elemente sunt obligatorii și/sau necesare în majoritatea situațiilor: coame și capace de coamă, dolii, racorduri la calcan, opritoare de zăpadă, garnituri și bureți de etanșare etc.

> Montaj sistem pluvial Roofart Scandic